Arhiva Adamescu 3 – Jaf la Romania libera
Privatizările cu cântec ale societății R, vânzarea, revânzarea și distrugerea patrimoniului ziarului România liberă la care a participat Dan Grigore Adamescu.
Arhiva Adamescu partea a 2-a
Trustul afaceristului Dan Grigore Adamescu – anatomia jafului postdecembrist.
Arhiva Adamescu partea 1
Documente, fotografii, contracte, nume, date, fapte. Jaful României în imagini.
Țeparul Dan Grigore Adamescu în documente
Afacerile de succes ale miliardarului Dan Grigore Adamescu nu ar fi fost posibile fără oamenii săi de încredere. Vă prezentăm în continuare, gruparea pe care s-a sprijinit afaceristul în toate activitățile desfășurate pe teritoriul României după 1990, precum și firmele străine folosite în ingineriile sale financiare. Documentele personale și extrasele din Registrul Comerțului, însoțite de notele unor apropiați sau foști angajați ai afaceristului, pot ajuta anchetele magistraților români pentru o mai bună înțelegere a suvecii Adamescu. Persoanele și firmele de mai jos sunt prezente în mai toate afacerile derulate de Dan Grigore Adamescu pe teritoriul țării noastre și nu numai.
Un sfert de secol de minciună
Rachetele Operativ-Tactice și Tomahawkul Comandantului Suprem
Scandalul bombei nucleare din Carpaţi mediatizat în presa rusă a fost doar un avertisment de la “fraţii de la Răsărit”. Începând cu anul 2009, urmașii imperiului de la Răsărit înceracă să ne transmită folosind diverse canale media că eliminarea clanului Ceaușescu nu a fost deloc întâmplătoare. Ar fi fost motivată de rațiuni de securitate regională. Sovieticii știau că în timp ce Nicolaie Ceaușescu propovăduia dezarmarea nucleară și pacea mondială la tribuna Națiunile Unite, în laboratoarele Securității se lucra intens la proiecte speciale ca bomba atomică, armele chimice și bacteriologice sau modificarea rachetelor SCUD și TU 143. “Bomba din Carpaţi” despre care vorbeam într-un episod anterior, nu era îndeajuns. Lipseau vectorii de transport : rachetele balistice sau bombardierele cu care putea fi transportată în teritoriul inamic. Cum transformarea aeronavelor Rombac 1-11 în avioane de transport militar dăduse chix, Comandantul Suprem își îndreptase atenția către rachetele disponibile.
Cartea bazată pe memoriile fostului general Victor Atanasie Stănculescu “În sfârşit adevărul…”, aduce în atenţia opiniei publice informaţii relevante despre intervenţia trupelor străine în decembrie ’89, ca şi posibilele motive care au dus la eliminarea în mare grabă a lui Nicolae Ceauşescu. Stănculescu dezvăluie câte ceva din culisele unor operaţiuni clasificate Secret de Stat şi ascunse publicului larg până astăzi. La rândul său, fostul şef al Departamentului de Informaţii Externe, Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit amănunte despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70.
Un sfert de secol de minciună – de ce trebuia eliminat Ceaușescu ?
Bomba din Carpați
Chiar dacă actualii noștri parteneri și aliați occidentali păstrează tăcerea despre aşa-zisa Revoluţie din 1989, lăsând neinvestigate asasinatele cărora le-au căzut victime proprii cetăţeni, supape nevăzute ale arhivelor secrete sovietice scot adevărul la suprafaţă. Ce vor să spună urmașii imperiului de la Răsărit ? Faptul că eliminarea clanului Ceaușescu nu a fost deloc întâmplătoare, ba chiar motivată de rațiuni de securitate regională. Mai pe înțelesul tuturor, în timp ce doctrina național-socialistă trâmbițată de Nicolaie Ceaușescu la Națiunile Unite (mai ales în cadrul ședințelor Consiliului de Securitate al ONU prezidate din când în când de ofițerii Direcției de Informații Externe), propovăduia dezarmarea nucleară și pacea mondială, în secret, în laboratoarele Securității se lucra intens la proiecte speciale ca bomba atomică, armele chimice sau modificarea rachetei TU 143. Astfel, Comandantul Suprem al Armatei (singurul din lagărul socialist), devenea periculos chiar și pentru aliatul sovietic, un imperiu sleit de puteri după dezastrul nuclear din 1986. La începutul anilor ’90, Mihail Gorbaciov nu își mai putea permite încă un Cernobîl.
Un sfert de secol de minciună – ep.2
Patimile procurorilor
Marea minciună naţională numită dosarul Revoluţiei a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Între timp, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă se ascundeau sau făceau copii după dosarele grele ale Securităţii. Kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii erau tocate cu maşini speciale sau arse în curţile unităţilor MApN. Mai ales dosarele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul sovietic sau cele care priveau cârtiţele URSS din România. Totul se petrecea sub nasul lui Virgil Măgureanu, viitor şef al Serviciului Român de Informaţii. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Totul a fost ascuns sau secretizat.
Neoficial, până în 1996, microfilmele micropunctate conţinând reţele Departamentului de Informaţii Externe (Centrul de Informaţii Externe) din străinătate şi dosarele ilegalilor (ofițerii S) au fost “pierdute”. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri, instrumentau dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu abnegaţie şi devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege.